Se afișează postările cu eticheta talent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta talent. Afișați toate postările

joi, 29 octombrie 2015

Ticleanu: ''Dumnezeu ne iubeste''

De aproape un an, Federaţia Română de Fotbal a organizat trialuri pentru copii românilor din Spania, Italia, Germania şi Ungaria. Peste paroximativ o lună urmează şi Franţa. La iniţiativa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, o echipă condusă de Aurel Ţicleanu, managerul departamentului de scouting de la Federaţie, şi din care au făcut parte selecţionerii de la naţionalele U-15, U-16, U-17, U-18 şi U-19, a colindat Europa pentru a ochi cât mai mulţi copii şi juniori care ar putea face obiectul unei convocări la reprezentativele juvenile tricolore. PUTEREA a stat de vorbă cu Aurel Ţicleanu despre obiectivele atinse la aceste trialuri.

EXCLUSIV. Aurel Ţicleanu: “Avem copii extraordinar de talentaţi în lume. Dumnezeu ne iubeşte”zoom “Am fost împreună cu selecţionerii de la U-15 până la U-19, plus Belodedici, şi un cameraman, pentru că totul a fost filmat. Acţiunile au avut un plan afectiv, care pe noi, cei de la FRF care am fost în acele ţări, ne-au emoţionat. Mulţi dintre copii prezenţi la aceste trialuri nici măcar nu sunt născuţi în România şi nici nu vorbesc limba. S-a văzut totuşi o dorinţă şi o ambiţie exemplară de a juca pentru România. De exemplu, Dominik Wieland, găsit de noi la trialul din Germania. La primul său meci sub tricolor, prin vară, ar fi vrut să cânte şi el imnul României, dar nu ştia limba. S-a emoţionat atât de tare încât în primul sfert de oră din meci nu ştia pe ce lume este. Şi-a revenit ulterior şi a dat dovadă de maturitate în joc. Este un mijlocaş defensiv gen Ionuţ Lupescu. Este legitimat la FC Ingolstadt. La mulţi dintre cei pe care i-am observat la trialuri se vede că au o altă şcoală, cum driblează, cum transmit mingea, cum se deplasează în teren. Au un alt gen de profesionalism. De fapt asta am şi cautat. În primul rând să să aibă tehnicitate, să preia corect mingea, să o paseze la fel de corect, cum deposedează şi cum centrează. Apoi, ne-am uitat şi la fizicul lor. E clar şi se vede asta, că lucrând la cluburi importante de peste hotare, sunt dezvoltaţi faţă de ce avem noi în ţară”, ne-a declarat Aurel Ţicleanu.

marți, 14 octombrie 2014

Perla prafurilor

In Argentina, multi tineri fotbalisti au fost etichetati ca fiind urmasii lui Diego Armando
Maradona, zeul fotbalului argentinian, napoletan si nu numai. Daca nu cel mai bun fotbalist, cu siguranta cel mai talentat jucator din istoria fotbalului. Argentinienii au avut multe asteptari in trecut de la Ariel Ortega, Juan Sebastian Veron, Juan Roman Riquelme sau Pablo Aimar. In prezent fotbalul argentinian este eclipsat de steaua lui Lionel Messi, sau ”catalanul” asa cum i se mai spune pe plaiurile natale. Insa nici un argentinian de la Maradona incoace nu a avut talentul nativ de care a beneficiat in cariera Andres D’Allesandro. Inteligenta paselor, glezna fina, executiile surprinzatoare pentru orice portar si spiritul de lider au fost argumetele care i-au asezat pe brat statutul de capitan la doar 20 de ani in vestiarul lui River Plate sub comanda lui Ramon Diaz.

Debuteaza in fotbalul profesionist in anul 2000. Primul sezon in lotul lui River Plate este un sezon de asteptare. Andres se aseaza linistit in umbra lui Pablo Aimar, principalul produs de export al fotbalului argentinian. Joaca putin dar suficient sa-si etaleze talentul nativ cu fiecare atingere de balon si sa prinda lotul pentru campionatul mondial de tineret organizat un an mai tarziu in Argentina. Devine campion mondial si alaturi de Javier Saviola, depaseste statutul de tanara speranta devenind o certitudine a fotbalului argentinian sub comanda lui Jose Pekerman. La echipa de club beneficiaza de vanzarea lui Pablo Aimar si devine noua mandrie fotbalistica a Argentinei. Din punct de vedere tactic este slefuit de Manuel Pellegrini si alaturi de brazilianul Kaka devine cel mai vanat jucator de pe continentul latin de marile cluburi europene. FC Barcelona, Manchester United sau Juventus Torino isi manifesta interesul pentru Andres D’Allesandro. Surprinzator sau nu, licitatia este castigata de Wolfsburg.