Se afișează postările cu eticheta real madrid. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta real madrid. Afișați toate postările

joi, 29 octombrie 2015

Ticleanu: ''Dumnezeu ne iubeste''

De aproape un an, Federaţia Română de Fotbal a organizat trialuri pentru copii românilor din Spania, Italia, Germania şi Ungaria. Peste paroximativ o lună urmează şi Franţa. La iniţiativa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, o echipă condusă de Aurel Ţicleanu, managerul departamentului de scouting de la Federaţie, şi din care au făcut parte selecţionerii de la naţionalele U-15, U-16, U-17, U-18 şi U-19, a colindat Europa pentru a ochi cât mai mulţi copii şi juniori care ar putea face obiectul unei convocări la reprezentativele juvenile tricolore. PUTEREA a stat de vorbă cu Aurel Ţicleanu despre obiectivele atinse la aceste trialuri.

EXCLUSIV. Aurel Ţicleanu: “Avem copii extraordinar de talentaţi în lume. Dumnezeu ne iubeşte”zoom “Am fost împreună cu selecţionerii de la U-15 până la U-19, plus Belodedici, şi un cameraman, pentru că totul a fost filmat. Acţiunile au avut un plan afectiv, care pe noi, cei de la FRF care am fost în acele ţări, ne-au emoţionat. Mulţi dintre copii prezenţi la aceste trialuri nici măcar nu sunt născuţi în România şi nici nu vorbesc limba. S-a văzut totuşi o dorinţă şi o ambiţie exemplară de a juca pentru România. De exemplu, Dominik Wieland, găsit de noi la trialul din Germania. La primul său meci sub tricolor, prin vară, ar fi vrut să cânte şi el imnul României, dar nu ştia limba. S-a emoţionat atât de tare încât în primul sfert de oră din meci nu ştia pe ce lume este. Şi-a revenit ulterior şi a dat dovadă de maturitate în joc. Este un mijlocaş defensiv gen Ionuţ Lupescu. Este legitimat la FC Ingolstadt. La mulţi dintre cei pe care i-am observat la trialuri se vede că au o altă şcoală, cum driblează, cum transmit mingea, cum se deplasează în teren. Au un alt gen de profesionalism. De fapt asta am şi cautat. În primul rând să să aibă tehnicitate, să preia corect mingea, să o paseze la fel de corect, cum deposedează şi cum centrează. Apoi, ne-am uitat şi la fizicul lor. E clar şi se vede asta, că lucrând la cluburi importante de peste hotare, sunt dezvoltaţi faţă de ce avem noi în ţară”, ne-a declarat Aurel Ţicleanu.

marți, 28 iulie 2015

Il Fenomeno

Intr-o zi obisnuita a anului 1991, Sonia da Lima bate la poarta clubului Sao Cristovao, insotind un baiat timid, cu o dentitie caraghioasa. Cel care avea sa devina la un moment dat cel mai vanat jucator al planetei ii atrage in scurt timp atentia lui Julio Cesar Leal, antrenorul selectionatei braziliene sub 17 ani. Convocat, tanarul isi trece in palmares primul titlu, castigand turneul din Paraguay.

Cel care-l ajuta pe Ronaldo sa faca pasul spre seniorat este foarta glorie braziliana a anilor '70, Jairzinho, care il aduce la Cruzeiro unul dintre cele doua cluburi din Bela Horizonte. In primul sezon, atacantul marcheaza 56 de goluri in 54 de meciuri! Are doar 17 ani cand, presat de secundul Mario Zagallo, selectionerul Luis Alberto Pereira il cheama la lotul mare pentru Cupa Mondiala din 1994. Chiar daca nu joaca deloc in America, asistand de pe margine la succesele lui Dunga si ale celorlalti, Ronaldo este curtat intes de PSV Eindhoven, care il transfera si-l deprinde cu rigorile profesionismului.

sâmbătă, 4 iulie 2015

WM lui Chapman

In 1925 regula ofsaidului asa cum o cunoastem astazi a fost introdusa de catre FIFA. Pana atunci regula ofsaidului insemna ca intre jucatorul de atac cel mai avansat si linia de poarta trebuiau sa fie in momentul ultimei pase trei jucatori, adica de regula portarul si cei doi fundasi. Incepand cu 1925 s-a instituit regula ce a ramas valabila pana astazi ( cu nuantele si interpretarile ulterioare), anume ca intre poarta si atacant trebuie sa existe la momentul pasei decisive doi jucatori. Schimbarea acestei reguli a reprezentat o noua provocare pentru antrenori si jucatori si a inclinat balanta in favoarea atacantilor. Practic, prin impunerea noii reguli, atacantul central ramanea mereu langa fundasii adversi, asteptand momentul prielnic pentru a gasi culoare si oportunitati. De asemenea , cei doi fundasi nu mai puteau sa marcheze extremele fiindca ar fi lasat liber centrul apararii.

Cel care a gasit solutia pentru noua provocare a regulii ofsaidului a fost un antrenor englez, nou venit la Arsenal Londra. In 40 de ani de existenta clubul londonez nu reusise sa se impuna in nici o competitie importanta, dar prin noul manager Herbert Chapman acest lucru avea sa se schimbe. Chapman a inteles ca regula ofsaidului ducea la nevoia ca mijlocasul central din sistemul 1-2-3-5, folosit in acei ani, sa joace foarte retras, sa incerce sa stopeze actiunile atacantului central sau a celui mai avansat inter si a cerut mijlocasului central Jack Butler sa faca tocmai acest lucru. Mijlocas central clasic, aflat spre sfarsitul carierei, Butler nu a reusit sa indeplineasca intocmai cerintele postului in noua asezare gandita de Chapman, dar alti manageri din campionatul englez au acceptat imediat inteligenta mutare a lui Chapman. In decurs de cativa ani toate echipe englezesti au inceput sa joace cu hafl-central retras, devenit stoper. Arsenal l-a inlocuit la finalul anilor '20 pe Butler cu Herbie Roberts, un jucator puternic, disciplinat, primul stoper adevarat al istoriei fotbalului. Arsenalul lui Chapman, cu jucatori de aparare precum Parker, Male sau Hapgood si cu atacanti de clasa ca Jack, Hulme, Bastin, Drake, Lambert sau James a reusit sa domine fotbalul englez in anii'30. In 1934, la moartea sa, Chapman lasa in urma un Arsenal invingator, iar asistentii sai i-au continuat munca. In anii '30 Arsenal a iesit din obscuritate si intrat in legenda: a castigat 5 campionate, 2 supercupe si 5 supercupe ale Angliei intre anii 1930-1939

joi, 4 iunie 2015

De ce Rafael Benitez?

Pe jumatate e greu de inteles ultimele decizii luate de Florentino Perez cu referire la banca tehnica a celor de la Real Madrid. Decizia de a se renunta la serviciile lui Carlo Ancelotti, este asezata pe un fir logic care defineste era galactica in care a fost plasat clubul de Florentino Perez in primul mandat prezidentiabil. Dupa un sezon in care Ancelotti a ratat toate obiectivele era firesc sa fie demis si clubul sa intre intr-o noua etapa la nivel tactico-tehnic. Mandatul lui Carlo Ancelotti putea fi intrerupt brusc vara trecuta de Diego Pablo Simeone. Sansa a fost lovitura de cap reusita in prelungirile finalei UEFA Champions League de Sergio Ramos. Castigand ''la decima'', Florentino Perez a avut o obligatie morala de a continua si-n sezonul recent incheiat cu Carlo Ancelotti pe banca. Pe plan intern, Ancelotti a fost un experiment nereusit. Invins aproape oriunde de Atletico Madrid si pe final intodeauna in spatele celor de la FC Barcelona. Prin 1998, Jupp Heynckes a castigat Champions League si a fost demis datorita faptului ca a ratat titlul.

Daca am vazut jumatatea plina, prin demiterea lui Carlo Ancelotti, investirea lui Rafael Benitez reprezinta jumatatea goala a paharului. Cel putin asta-i opinia majoritatii care urmareste intes fenomenul fotbal. Nu sunt deacord ca valoarea unui antrenor poate fi rezultata de ultimul rezultat, insa in cazul lui Benitez perioada petrecuta la SSC Napoli este un esec de proportii indiferent de ce argumente pot gasi simpatizantii tehnicianului spaniol. Cum am mai atins tastatura si cu alte ocazii, Benitez a peluat o echipa de pe locul secund in Serie A, de Champions League cu un buget sanatos de investitii si a lasat echipa pe locul 5 in ultima editie de campionat. Uneori in viata pentru a fi antrenor mare trebuie sa te lovesti si de sansa. Duminica seara, Rafa a primit a doua sansa. Parasind ''San Paolo'' in fluieraturile pretentiosului public napoletan iar dimineata a aterizand la Madrid in postura de antrenor al Realului. Prima sansa a fost Valencia, sansa de care a reusit sa profite. Si astazi cea mai importanta borna in CV-ul lui Rafa este reprezentata de perioada petrecuta la CF Valencia. Despre FC Liverpool si ce a urmat am alta opnie contrara curentului mediatic.

sâmbătă, 16 mai 2015

Real Madrid - Juventus 1-1. Importanta mijlocasului defensiv

Dupa 12 ani de asteptare si un sezon de spalarea pacatelor in Serie B, Juventus Torino este din nou sa fie prezenta in ultimul act al unei competitii europene. Formatia condusa de Massimiliano Allegri va infrunta pe FC Barcelona, la Berlin, in finala UEFA Champions League dupa o noua reprezentatie tactica predata miercuri seara pe ''Santiago Bernabeu'' in fata albilor de la Real Madrid. FC Barcelona datorita liniei de atac pe care o poate alinia pleaca cu prima sansa. Insa fotbalul italian are harul de a pierde atunci cand ii este lumea mai draga si sa rastoarne socotelile atunci cand nimeni nu acorda sanse. Statutul de outsider se poate transforma intr-un mare avantaj la Berlin. Presiunea rezultatului dupa fluierul de start se va aseza pe umarul catalanilor. Pentru FC Barcelona, trofeul UCL este o obligatie. Pentru Juventus un vis foarte aproape de realitate. Tot dupa aceste coordonate putem analiza si evenimentele petrecute pe ''Santigo Bernabeu''.

vineri, 3 aprilie 2015

Real Madrid. O lunga dominatie in Europa

Pe 13 iunie 1956, pe Parc des Princes din Paris, se desfasoara prima finala a Cupei Campionilor Europeni. Idee extravaganta cu un an in urma, ea va deveni competitia majora a fotbalului european.

Real - Reims : puteam spera la un afis mai frumos pentru a lansa o cupa europeana complet noua? De o parte, Real Madrid, unul din cele mai puternice cluburi din lume. Sunt cifre care indeamna la ambitii mari de aceasta parte a Pirineilor unde sportul - chiar si profesionist - nu este privit decat ca un simpatic divertisment. In 1955, Real are deja 47.777 de membrii care dau forta clubului prin cotizatiile lor. Un stadion de 120 de mii de locuri e plin de 10 ori pe ani si si chiar prea mic de cinci sau sase ori pe sezon! In Real Madrid sta intreaga putere si fervoare a fotbalului spaniol. Real si Cupa Campionilor Europeni, iata o istorie extraordinara care de abia acum incepe.

Challangerul

De cealalta parte, Stade de Reims, adoratul public parizian, in special dupa acea Cupa Latina impotriva Milanului, disputat in iunie 1955, cand cele doua echipe s-au infruntat 139 de minunte pentru ca, in final, sa fie departajate gratie unui gol reusit de Leon Glowacki. Reims are stil, are spirit parizian in momentul cand echipa ''champenoise'' va veni sa joace pe Parc toate marile sale meciuri europene. Singuri suporterii din Reims se vor dovedi mai putin entuziasti. Pe Parc echipa lui Albert Batteaux i-a invins pe ungurii de la Voros Lobogo (4-2) si pe scotienii de la Hibernians (2-0), dar la Budapesta a realizat cea mai frumoasa performanta si cea mai impresionanta lovitura.

joi, 5 martie 2015

Ciprian Urican: Secrete din trecutul lui Jose Mourinho

Jose Mourinho. Nu stiu daca cel mai bun antrenor, nu stiu daca cel mai frumos, dar cu siguranta, cel mai controversat din fotbalul mondial. Omul care a castigat trofee cu Porto, Chelsea, Inter Milano, si Real Madrid, avand metodele sale personale pentru a-si crea imaginea de invingator. Ziaristii englezi de la „The Guardian” si „The Observer” i-au cercetat trecutul, incercind sa-l zugraveasca cit mai real. Iata povestea:
Pentru Mourinho, metoda este totul. Studiind manualele UEFA de pregatire, precum si citeva teorii privind pregatirea fizica (detine citeva diplome in teoria educatiei fizice), a devenit obsedat de pregatire si detalii. Fiecare minut al jucatorilor sai, de cind se scoala si pina merg la culcare, este programat de Mourinho si asistentii sai. Discursul sau adresat jucatorilor cind a preluat Chesea, a sunat astfel: „Din acest moment, fiecare antrenament, fiecare joc, fiecare minut din viata voastra sociala sint centrate catre un singur scop: sa devenim campioni! Primul unsprezece nu exista pentru mine. Am nevoie de voi toti. Voi aveti nevoie unul de celalalt. Noi formam o ECHIPA!” Apoi a scris pe tabla o ecuatie: „Motivatie + Ambitie + Echipa + Spirit = SUCCES”.

Multi spun despre el ca este arogant, dar nimeni nu-i contesta abilitatile. Mult inainte ca Jose Morinho sa aiba succes ca antrenor, visa sa devina un mare jucator ca si tatal sau, Felix Mourinho. Acesta a fost portar la Vitoria Setubal, Belenenses si nationala Portugaliei si, ca singurul sau fiu, Jose a fost invatat sa creada ca are geniul fotbalistic in el. Dar Ze, asa cum il strigau colegii de echipa, nu poseda nici abilitati, nici ritm si, desi avea o mare capacitate de automotivare, nu a ajuns decit un fundas mediocru. La 19 ani nu prindea un loc de titular la Rio Ave, echipa de prima liga pe care tatal sau, Felix, o conducea pe atunci.