Se afișează postările cu eticheta istoria fotbalului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istoria fotbalului. Afișați toate postările

miercuri, 11 noiembrie 2015

Zile urate la Buenos Aires

Argentina este o țară înălțată de oameni săraci care au fugit către sfîrșitul pămîntului din disperare și speranță. Aici, fotbalul s-a născut a doua oară. Boca Juniors există din 3 aprilie 1905. Boca Juniors este – în esență – un templu ridicat de tineri cu rădăcini genoveze care obișnuiau să viseze foarte departe, așa cum visează îndeobște cei care se nasc privind marea.
Statistica ar contrazice afirmația că Boca Juniors este cea mai de succes echipă din Argentina. Dar dacă urmăm statistica riscăm să nu mai ajungem nici pînă la Diego Armando Maradona. Mai adevărat este că Boca Juniors se judecă altfel – cu alte unități de măsură a sentimentelor. Ce înseamnă succesul? Nu există un clasament al poeților care s-au îndrăgostit de nebunia din „La Bombonera”. Aș crede un așa clasament. Dar el nu există.

Boca Juniors a crescut și a dat bucurie celor mulți care s-au agățat de fotbal ca de viață. Vitrinele clubului au devenit neîncăpătoare. Odată cu gloria, echipei i-a crescut și orgoliul. Atunci s-au înmulțit cei care le dau celor puternici ceea ce nu li se cuvine. Boca Juniors nu este primul marginal care decade într-un tiran. Așa se scrie istoria fotbalului, exact așa – ca însăși istoria lumii.
Anul acesta Boca a cîștigat și titlul, și Cupa Argentinei, dar ultimul trofeu i s-a acordat într-un chip injust, barbar în înțelesul barbariei în fotbal. L-a primit mișelește, săptămîna trecută, după o partidă în contra celor de la Rosario Central. Un 2-0 pentru o antologie a rușinii și a nerușinării.

marți, 10 noiembrie 2015

In 1945 ''Stalin cu fusta'' facea legea in fotbalul de la noi

Cele patru decenii de regim comunist au aruncat un văl de uitare peste perioada romantică a fotbalului românesc. Patronii de cluburi, printre care s-a numărat şi Ionel Mociorniţă, au fost înfieraţi de propaganda comunistă ca exponenţi ai unui sistem exploatator. Însă în spatele acestor clişee marxiste cu care societatea românească a fost deliberat intoxicată, se ascund tipologii umane extrem de interesante şi de complexe.

Ionel Mociorniţă  a fost, fără urmă de îndoială, un entuziast al fotbalului.
Beneficiind de averea imensă a tatălui său, tânărul avocat s-a implicat activ în viaţa echipei de fotbal a întreprinderii de pielărie Mociorniţă, înfiinţată în 1937. Nu avea decât 23 de ani, în 1940, când a preluat conducerea clubului, schimbându-i denumirea în „Carmen“.

Potrivit propriei confesiuni relatată de „Gazeta Sporturilor” din 6 mai 1945, Ionel Mociorniţă recunoaşte că nu are decât două pasiuni: „o tânără tovarăşă de viaţă aleasă cu gust de fin cunoscător – veritabil bibelou – şi un club de fotbal, în care gustul lui a fost, pe alocuri, mai puţin reuşit.”

marți, 21 iulie 2015

Mondialul lui Cesar Luis Menotti

Pe o caldura infernala a unui sfarsit de dupa amiaza din 25 iunie 1978, la Buenos Aires, Cesar Luis Menotti s-a ridicat. Impertubabil. Intr-un stadion plin cu peste 78.000 de spectatori care, timp de peste doua ore, au inventat doua manifestari noi de bucurie: celebrul ola si lansarea de confetti. Peste 78 de mii de oameni care striga: ''Argentina! Argentina!''. Jucatorii se imbratiseaza... Capitanul Daniel Passarella arata multimii in delir trofeul mult dorit... Si silueta de 1,90m care pare ca nu se mai termina. Cesar Luis Menotti. Privire de vultur, ochi pierduti in departare, costum taiat impecabil. De-abia schiteaza un suras. Argentina castigase in fata publicului din Buenos Aires si a camerelor tv, din lumea intreaga, cea de-a 11-a editie a Cupei Mondiale, dar el nu reactioneaza. Nu sare. Nu exulta. Menotti inventase un alt tip de antrenor. Al treilea.

Cand a fost numit in fruntea selectionantei Argentinei, pe 1 octombrie 1974, Menotti anunta fara sa se indoiasca de amploarea pariului sau. Trebuia sa castige acasa, in fata propriilor suporteri, aceasta Cupa Mondiala din 1978, pe care argentinienii o organizeaza in premiera. El aduna tinerii jucatori: Passarella, Ardiles, Kempes, Bertoni, Luque, reuneste talentul si sacrificiul pentru a forma o echipa.

sâmbătă, 13 iunie 2015

Al doilea titlu consecutiv pentru Selecao

Incheind in frunte un turneu dificil ''11''-le brazilian, chiar si fara Pele, accidentat, a promovat in fata amatorilor de fotbal o noua pleiada de tinere talente. Printre ele, Garincha si Amarildo.
Iubitorii sportului cu balonul rotund si-au dat intalnire in coltul vestic al planetei fotbalului pentru cea de-a sapteea editie a Cupei Mondiale: cea din Chile. In aceasta tara indepartata din America de Sud, prestigioasa competitie va intra in epoca moderna, care a cuprins si marile intreceri intercluburi. In scurt timp, fotbalul a devenit sportul infruntarilor tactice si atletice, iar marii artisti care au incantat mapamondul cu un spectacol de vis in perioada anterioara va intampina tot mai multe dificultati in a-si exprima talentul. Echipele europene nu sunt singurele care-si inaspresc jocul, cele din America de Sud nedorind sa ramana in urma. Fotbalul se va transforma va fi tot mai defensiv (patru rezultate de 0-0 in primul tur) si cel putin la fel de dur. Unele meciuri sunt de o violenta rara, Chile - Italia, de exemplu, cand peninsularii incheie cu doi jucatori mai putin pe teren.  In acest nou context tactic, surpriza anului a fost Cehoslovacia, condusa de Josef Masopust. Formata din solizii fotbalisti de la Dulka si Sparta Praga, cladita pe o aparare de temut, folosind cu abilitate arma contraatacului, Cehoslovacia atinge finala eliminandu-si cele doua vecine din Est, Ungaria si Iugoslavia. In ultimul act ea va intalni detinatoarea trofeului Brazilia. Campioana lumii, marea favorita a turneului, parea la debut in ubra regelui sau, Pele. La numai 21 de ani, atacantului lui Santos era in apogeul carierei. Insa alaturi de el, Djalma Santos, Didi si Zagallo nu mai erau la fel de proaspeti.

luni, 1 iunie 2015

Primul triumf german la Cupa Mondiala

Invinsi cu 8-3  in turul 1 de fantasticii jucatori maghiari condusi de Ferenc Puskas, germanii reusesc sa castige meciul pe care nu aveau voie sa-l piarda in fata acelorasi unguri (3-2).

O ploaie deasa se abate asupra stadionului Wankdorf din Berna. Este 4 iulie 1954 si se disputa finala celei de a cincea editii a Cupei Mondiale, competitie gata sa sarbatoreasca marea echipa a Ungariei. Cine si-ar fi putut imagina ca maghiarii nu vor fi campioni la capatul unui meci anuntat ca o simpla formalitate? Nimeni nu uitase ca ungurii isi zdrobisera deja in primul tur adversarul din finala, RFG, cu un 8-3 care-l lasase fara replica pe cel din urma contestatar a stilului lui Puskas si compania. In plus aceasta formatie ungara fusese prima care batuse Anglia pe Wembley, in 1953. Neinvinsa de 31 de meciuri, ea avea cei mai valorosi atacanti din lume: Kocsis (patru goluri doar impotriva nemtilor), Puskas, Hidegkuti.

miercuri, 27 mai 2015

Al doilea titlu mondial pentru ''celesti''

Pe terenul rivalei vecine, echipa Uruguayului arunca Brazilia intr-o mare a dezolarii, impunandu-se cu 2-1 in fata a 200.000 de oameni prezenti pe cel mai mare stadion din lume: Maracana, din Rio de Janeiro.

Timp de sapte ani (1939-1946), fotbalul mondial a intrat in hibernare, adormit de evenimentele dramatice ale unui razboi sangeros. Odata reinstalata pacea, conducatorii FIFA se pot trezi in sfarsit. In 1946, primul congres organizat dupa conflictul armat international va fi istoric: el incepe prin a da Cupei Mondiale numele de Jules Rimet, presedintele sau de 25 de ani. Inregistreaza apoi adeziunile tardive ale federatiilor britanica si sovietica. Se decide sa i se acorde dreptul de gazduire a patra Cupa Mondiala Braziliei, revelatia competitiei in 1938 si pamantul fotbalului rege, care va construi un stadion cu totul special la Rio, o arena gigantica cu peste 150.000 de locuri, Maracana. Franta, eliminata pe teren de Iugoslavia, la capatul a trei meciuri incerte (1-1, 1-1, 2-3 dupa prelungiri la Florenta), este obiectul unui adevarat foileton in cursul caruia se arata mai intai bucuroasa de a fi totusi acceptata de FIFA, pentru ca apoi sa revina asupra deciziei si sa declare forfait. Francezii se retrag, dar pentru prima oara, britanicii intra in delegatia europeana de sase echipe, incluzand campioana Italia, careia i se va opune un bloc de 5 tari sud-americane. Uruguayul iarasu la turneul final. Un Uruguay revigorat. Straluceste din nou prin absenta Argentina, decimata de goana vedetelor sale spre Europa.

duminică, 26 aprilie 2015

A doua victorie consecutiva a Squadrei Azzura

A treia Cupa Mondiala va avea loc in Franta. Asa a decis Congresul FIFA reunit la Berlin in 1936. Este fara indoiala o marturie a recunoasterii valorii lui Jules Rimet si a prietenului sau Henry Delaunay, care au facut atat de mult pentru crearea competitiei. In acest an 1938, fotbalul incearca sa reziste seismelor dramatice care bulverseaza lumea din Spania, prada unui teribil razboi civil pana-n China, unde tunurile bubuie, trecand prin Austria invadaata si anexata trupelor lui Adolf Hitler. A treia Cupa Mondiala va fi asadar privata de mai multe selectionate cotate printre cele mai bune: Spania si Austria, pentru cauzele evocate mai sus, Marea Britanie inca blocata in ''splendida sa izolare'' Uruguay si Argentina la fel de rebele, refuzand participarea. Nu sunt astfel decat 15 la startul intrecerii, dintre care 12 europene, in fata carora Cuna, Indiile Olandeze si o misterioasa Brazilie nu par sa conteze prea mult. Totusi, optimile de finala care deschid turneul in cele patru colturi ale Frantei, pe opt stadioane noi sau renovate, incepand cu neasteptatii cubanezi impotriva Romaniei, dar mai ales cea a unei remarcabile echipe braziliene, invingatoare cu 6-5 intr-un meci cu un adversar polonez tenace, pe gazonul mlastinos al arenei De la Meinau din Strasburg, gratie unui diavol de atacant numit Leonidas, autor a patru dintre cele sase goluri ale sud-americanilor.

vineri, 3 aprilie 2015

Real Madrid. O lunga dominatie in Europa

Pe 13 iunie 1956, pe Parc des Princes din Paris, se desfasoara prima finala a Cupei Campionilor Europeni. Idee extravaganta cu un an in urma, ea va deveni competitia majora a fotbalului european.

Real - Reims : puteam spera la un afis mai frumos pentru a lansa o cupa europeana complet noua? De o parte, Real Madrid, unul din cele mai puternice cluburi din lume. Sunt cifre care indeamna la ambitii mari de aceasta parte a Pirineilor unde sportul - chiar si profesionist - nu este privit decat ca un simpatic divertisment. In 1955, Real are deja 47.777 de membrii care dau forta clubului prin cotizatiile lor. Un stadion de 120 de mii de locuri e plin de 10 ori pe ani si si chiar prea mic de cinci sau sase ori pe sezon! In Real Madrid sta intreaga putere si fervoare a fotbalului spaniol. Real si Cupa Campionilor Europeni, iata o istorie extraordinara care de abia acum incepe.

Challangerul

De cealalta parte, Stade de Reims, adoratul public parizian, in special dupa acea Cupa Latina impotriva Milanului, disputat in iunie 1955, cand cele doua echipe s-au infruntat 139 de minunte pentru ca, in final, sa fie departajate gratie unui gol reusit de Leon Glowacki. Reims are stil, are spirit parizian in momentul cand echipa ''champenoise'' va veni sa joace pe Parc toate marile sale meciuri europene. Singuri suporterii din Reims se vor dovedi mai putin entuziasti. Pe Parc echipa lui Albert Batteaux i-a invins pe ungurii de la Voros Lobogo (4-2) si pe scotienii de la Hibernians (2-0), dar la Budapesta a realizat cea mai frumoasa performanta si cea mai impresionanta lovitura.

vineri, 23 ianuarie 2015

Prima participare, prima victorie pentru sqadra azzurra

Italia nu a intampinat nici o dificultate pentru a i se accepta candidatura de catre FIFA pentru organizarea celei de a doua Cupe Mondiale, desfasurata patru ani mai tarziu conform ciclului traditional olimpic. Italienii au prezentat argumente foarte convingatoare: din punct de vedere sportiv, echipa lor nationala, sqadra azzurra, aflata sub conducerea lui Vittorio Pozzo, a dominat fotbalul european timp de trei ani, pierzand douar doua din cele 21 de meciuri disputate intre 1931 si 1933. Pe de alta parte, marile orase peninsulare dispun de stadioane spatioase si moderne, dar si de un public pasionat, expert si numeros, care umple in permanenta arenenele. A doua Cupa Mondiala debuteaza pe 27 mai 1934 in mijlocul unui entuziasm popular de nedescris.

16 echipe disputa faza finala. Spre deosebire de 1930, europenii isi taie partea leului de aceasta data, cu 12 tari participante, fata de numai doua sud-americane, reprezentate de Argentina si Brazilia. Dar Uruguay detinatoarea titlului? Campionii lumii din 1930 au hotarat sa nu vina in Italia. Motivul oficial: dorinta de a le plati cu aceiasi moneda europenilor, care declarasera in bloc forfait cu patru ani mai devreme. In realitate, uruguayenii nu mai aveau certitudinea ca vor straluci si vor domina competitia asa cu  o facusera inainte.

marți, 20 ianuarie 2015

Ursul din Kiev

''Daca vrei sa fii un antrenor bun, uita-l pe jucatorul care ai fost. Daca nu vei reusi, esecul te va urmari mereu si pretutindeni''. Sunt cuvintele unui tehnician care cu siguranta ca stiut sa uite la momentul potrivit ca a avut la randul lui antrenori. Distant, inflexibil si glacial, Valeri Lobanovski pare mai degraba desprins din galeria de tortionari ai Lubinkai decat de pe banca tehnica a unei echipe de fotbal. Si totusi lui i se datoreaza ascensiunea fulminanta a lui Dinamo Kiev in anii '70 si '80, precum si surprinzatoarea prrezenta a nationalei URSS in finala muncheneza a campionatului european din 1988 (0-2 cu Olanda).

Totodata ''colonelul'' din Kiev revolutioneaza simtitor gandirea fotbalistica a ultimilor decenii, declarandu-se adeptul neconditionat a efortului de echipa si dusmanul vedetelor capricioase si inconstante. Crezul lui fotbalistic - munca pana la sacrificiu, rabdare, luciditate, nimic la voia intamplarii - pare sa scoata sportul din zodia spectacolului, insa rezultate le ii dau dreptate.  Cu Lobanovski pe banca, Dinamo Kiev castiga de doua ori Cupa Cupelor, intr-o deplina simetrie: 3-0 in 1975, cand Troskin, Muntian, Oniscenko, Buriak si Blohin se distreaza cu Ferencvaros, 3-0 in 1986, cand Iaremciuk, Zavarov, Belanov si Demianenko zburda in fata lui Atletico Madrid.

Enciclopedia fotbalului : Johan Cruyff

In panteonul marilor fotbalisti ai lumii, putem paria linistiti ca olandezul are un loc in fata, alaturi de El Rey Pele si de printii secolului douazeci pe gazon: Di Stefano, Maradona, Beckenbauer si Platini. Impletind gratia, viteza si o remarcabila eficacitate in fata portii, Johan Cruyff a debutat firesc la juniorii lui Ajax la 10 ani, in echipa de seniori la 17 iar in echipa nationala la 18 ani. Sa spunem din capul locului ca Johan si-a dominat copios generatia intre 1967 si 1978, chiar daca nu a castigat niciodata Cupa Mondiala. Franz Beckenbauer, el insusi figura emblematica a fotbalului german, a declarat candva: ''Cruyff este pur si simplu cel mai bun. In mod sigur il pun inaintea lui Pele''.

Eleganta si clasa de joc, adaugate unei viziuni explozive ii permit, cu incepere din 1966, sa castige aproape tot, avand intodeauna pe tricou numarul 14. Acest numar a fascinat si fascineaza in continuare o serie de jucatori. Pe de alta parte nu trebuie uitat omul Cruyff: hotarat in tot ce face, sigur pe el de nezdruncinat in decizii. Sustinut de tehnicianul roman Stefan Kovacs, Cruyff este simultan solistul si dirijorul haitei alb-rosii a lui Ajax Amsterdam pana in 1973 cand pleaca la FC Barcelona.

Castiga 11 titluri de campion al Olandei, dintre care 10 cu Ajax si 6 cupe nationale, 3 Cupe ale Campionilor Europeni si o Cupa Intercontinentala. Sa adaugam ca tot sub culorile lui Ajax Amsterdam este declarat cel mai bun fotbalist european in 1971 si 1973, obtinand aceiasi distinctie anul urmator, de data asta sub soarele Spaniei, la FC Barcelona.

luni, 19 ianuarie 2015

Prima Cupa Mondiala cucerita de tara gazda

sursa la-redo.net
Crearea Cupei Mondiale fusese decisa de FIFA in 1928, iar alegerea tarii care sa organizaze prima editie a intrecerii nu a fost discutata prea mult timp. Uruguay-ul si-a depus candidatura, sprijinindu-se pe doua argumente: mai intai de toate, un dublu titlu de campion olimpic, in 1924 si 1928, apoi sarbatoarea care va celebra in iunie-iulie 1930 centenarul independentei sale. Cu aceasta ocazie, un stadion de 80.000 - 1000.000 de locuri va fi construit special in numai opt luni in centrul capitalei Montevideo.

Ramaneau de cunoscut participantele. Nu au fost multe tari europene care sa-si exprime entuziasmul in fata acestei premiere mondiale, din cauza duratei calatoriei si a sejurului. Desi toate cheltuielile erau asigurate de uruguayeni. La sosire, sau mai degraba la plecare pe 21 iunie, la Villefranchensur - Mer, numai patru echipe europene se imbarca pe vaporul Conte Verde pentru a ajunge la Montevideo. Printre ele si nationala Romaniei, care va tranversa Oceanul Atlantic alaturi de Franta, Belgia si Iugoslavia. O calatorie facuta si de celebrul tenor Feodor Saliapin. Turneul din America de Sud se apropia...

miercuri, 7 ianuarie 2015

Deceniul de aur. Cutremurul sloven

Poate o echipa nationala sa se faca de ras la un Campionat European dupa ce la Mondialul disputat doar doi ani mai devreme se autodepasise? Daca acea reprezentativa se numeste Romania, este foarte posibil sa se intample asa. De la Euro '96, disputat in Anglia, ai nostri s-au intors fara nici un punct! S-a vorbit mult timp despre un sir de ghinioane. Mai intai, gafa lui Stelea din meciul cu Franta, apoi golul perfect valabil anulat lui Dorinel Munteanu contra Bulgariei, in fine, faptul ca impotriva spaniolilor am primit gol in ultimele minunte. Despre acest meci, Romania - Spania 1-2, selectionerul bulgar Dimitar Penev, a carui echipa a ratat accesul in sferturi din cauza respectivului rezultat, a afirmat ulterior, la 5 ani distanta de eveniment, ca n-a fost tocmai curat.

Vopsitii

Obisnuiti cu calificarile, romanii nu au ratat nici Mondialul din Franta din 1998. Mai mult, prin performantele din ultimul timp, au dobandit calitatea de capi de serie. Primele doua meciuri pe pamant francez au insemnat tot atatea victorii, 1-0 impotriva Columbiei si 2-1 cu Anglia. Cu sase puncte, obiectivul, depasirea grupei, fusese atins. Cea de a treia partida, cu Tunisia, devenise o simpla formalitate. Insa tricolorii n-au lasat banalitatea sa se instaleze, aparand cu totii pe gazonul lui Stade de France cu parul vopsit blond, in timp ce selectionerul Anghel Iordanescu s-a tuns zero. Cu aceasta noua imagine, intens mediatizata pe toate meridianele, Romania nu a reusit decat un rezultat de egalitate. Pentru ca apoi, in optimi sa cedeze in fata Croatiei si sa paraseasca turneul. Pe seama acestui ultim meci a circulat un zvon conform caruia jucatorii ar fi cerut in vestiar, inaintea fluierului de start, majorarea primelor si negasind intelegere federala, unii dintre ei ar fi evoluat inexplicabil de slab impotriva Croatiei.

vineri, 2 ianuarie 2015

Guadalajara

Dupa cele trei participari consecutive la Campionatul Mondial din perioada interbelica, fotbalul romanesc nu s-a mai impacat atat de bine cu turneele finale si dupa razboi. Pentru 1950 nu ne-am inscris, pentru 1954 ne-a eliminat Cehoslovacia, iar pentru 1958, Iugoslavia. In preliminarii pentru 1962 nu ne-am inscris din motive cel putin curioase. In primavara lui 1960 a trebuit sa sustinem o dubla mansa eliminatorie impotriva Cehoslovaciei, pentru calificarea la prima editie a Campionatului European. Am pierdut cu 2-0 la Bucuresti si cu 3-0 la Bratislava, iar activistii de partid aflati atunci in fruntea federatiei au ajuns la concluzia ca echipa nationala trebuie sa stea o vreme acasa, pentru a nu se mai face de ras.

Embargoul a durat o singura editie, dupa care ne-am nscris din nou, continuand sa ratam calificari in serie. Ne-au barat pe rand drumul la diverse editii ale Europenelor si Mondialelor, Italia si Portugalia, insa n-am pierdut calificarile neaparat fiindca am obtinut rezultate slabe in fata acestor echipe puternice. In 1967 de pilda, am fost invinsi cu 7-1 de Elvetia la capatul unui meci pe marginea caruia s-au insailat varii ipoteze, inclusiv aceea ca jucatorii nostri au fost dopati fara stirea lor.

Echipa s-a nascut pe Wembley

Pentru Mexic 1970, am nimerit in grupa alturi de Portugalia (echipa lui Eusebio, medaliata cu bronz la precedentul mondial, cel din Anglia) Elvetia si Grecia. Am inceput stangaci cu 0-3 la Lisabona, si probabil ca selectionerul Angelo Niculescu ar fi fost inlaturat daca peste cateva zile nu trebuia sa vina la Bucuresti pentru un meci amical insasi Anglia, campioana mondiala. Am reusit un scor alb de palmares, Angelo Niculescu a ramas si peste numai doua saptamani a realizat o victorie importanta 2-0 cu Elvetia pe stadionul 23 August. Dar practic, garnitura romana care avea sa se califice la campionatul mondial s-a nascut la Londra, pe Wembley, la 15 ianurie in 1969, in revansa amicalului disputat cu cateva luni in urma la Bucuresti. Tricolorii au obtinut atunci un pretios 1-1, golul fiind marcat de Dumitrache din penalty, si au evoluat in formula : Gornea - Satmareanu, Boc, Dinu, Deleanu - Anca, R.Nunweiller - Dembrovschi, Domide, Dumitrache, Lucescu (cpt\0. A fost in linii mari formatia care avea sa joace la Guadalajara.

Enciclopedia fotbalului: Lothar Matthaus

Palmaresul lui Lothar Matthaus este cu atat mai invidiabil cu cat fotbalul actual nu se mai preteaza carierelor longevive. Existase candva portarul mexican Carbajal, prezent la cinci cupe mondiale in perioada 1950-1966. Existasera alti cativa jucatori - brazilienii Pele si Djalma Santos, germanii Uwe Seller si Schnellinger, uruguayanul Rocha si italianul Rivera - care intrasera in cercul select al fotbalistilor cu patru turnee finale la activ. Dar asta se intampla in alte vremuri, cand fotbalul era mai putin exigent, iar calendarul competitional mai putin aglomerat. Lothar Matthaus a izbutit sa bifeze cinci cupe mondiale, intre 1082 si 1998. Chiar daca nu a fost prezent la finala spaniola din 1982, el s-a aflat pe teren la ultimul act din Mexic (1986) si chiar a purtat pe brat banderola de capitan la Roma in 1990, cand Germania a castigat al treilea titlu mondial din intreaga sa istorie.

Aceasta longevitate este un imn inchinat muncii indarjite si al perseverentei. La inceput, Matthaus n-a fost mai dotat decat altii si in nici un caz decat Kaiser Franz. A avut insa voita de fier, dublata de dorinta neclintita de a ajunge cineva. Marginit la rolul de fundas in prima parte a carierei, se transforma intr-un conducator de joc de calibru sub impulsul lui Franz Beckenbauer, devenit antrenor din 1984, si al lui Giovanni Trapattoni, tehnicianul cu care lucreaza la Inter Milano, unde se transfera in 1989, dupa ce jucase la Borussia Monchengladbach si la Bayern Munchen. Kaiser-ul, care il considera prea discret in joc, il convoaca intr-o buna zi la o sedinta video intre patru ochi. ''Tu te vezi pe teren? Eu nu te vad. Vreau sa apari sistematic in campul camerei de luat vederi, sa fii unde este si mingea''. Mesajul ajunge la destinatie.

Enciclopedia fotbalului : Ruud Gullit

In 1987, dupa ce France Football ii decerneaza Balonul de Aur, care il compenseaza pe cel mai bun jucator european al anului, primul impuls al lui Ruud Gullit este sa-l dedice lui Nelson Mandela, care putrezea intr-o inchisoare sud-africana. Explicatia? ''Situatiile noastre sunt total diferite. Eu ma bucur de toate onorurile, el isi petrece viata dupa gratii, desi este nevinovat. Dar cauza lui este si a mea: amandoi suntem negri''. Nascut in 1962 la Amsterdam, dintr-un tata surinamez si o mama olandeza, metistul Gullit nu a uitat niciodata sa lupte impotriva rasismului, si a intolerantei, nici chiar dupa ce a devenit un rasfatat al sortii. Cand vine insa vorba de fotbal, referirile la modele de urmat nu exista. ''Asa este, nu am avut nici un idol, confirma olandezul. Nu m-am indentificat niciodata cu un jucator sau altul''.

In prima parte a carierei, la Feyenoord, tanarul Ruud isi incrucisa traictoria cu marele Johan Cruyff, a carui stea tocmai apune si fata de care manifesta o admiratie sincera. Insa el are grija sa se deosebeasca foarte repede de toti ceilalti. Mai intai impletindu-si parul in codite lungi, fiindca adora muzica reggae si este marcat de infatisarea castigatorului din 1983 al Roland Garros-ului, Yannich Noah. Apoi lucrand foarte mult la haltere, ridicand zeci de tone pe zi, pentru a-si dezvolta o musculatura de otel. Rezultatul? Gullit un colos (1,86 m si 83 kg) a carui rapiditate, forta fizica si dexteritate matura totul in cale. In acelasi timp buldozer si felin, olandezul este un jucator atipic.

luni, 29 decembrie 2014

Drama,bucurie si tristete - in noaptea andaluza

Franta esueaza in fata RFG in cea de-a doua semifinala la Cupa Mondiala, dupa un meci care lasa un gust straniu, al pasiunii si al amaraciunii.

''Albastrii'' si-au luat destinul in propiile maini la acest Mondial spaniol, dupa un debut dificil impotriva unei frumoase echipe engleze (1-3). Dar, foarte repede, condusi de o linie mediana magica - Michel Platini, Jean Tigana, Bernard Genghini si Alain Giresse -, ei simbolizeaza bucuria de a juca fotbalul sentimentelor pure, asa cum ii placea antrenorului lor, Michel Hidalgo sa defineasca stilul ''cocosilor''. Un bun rezultat (4-1) cu Kuweitul, apoi o faza secunda jucata incantotor impotriva Austriei si Irlandei de Nord asigura calificarea pentru o semifinala mondiala derulata la 8 iulie 1982.

O distributie de vis

In aceasta seara de joi, la Sevilla, e foarte cald (33 grade Celsius), dar adie putin vantul. Stadionul Sanchez Pizjuan este plin ochi cu peste 70.000 de spectatori, dintre care aproximativ 20 de mii de francezi: gradenele si tribunele sunt colorate in rosu-albastru si in negru- galben-rosu culorile RFG. La fluierul de start al albitrului olandez Corver, Michel Hidalgo s-a hotarat sa alinieze o echipa care iese in evidenta prin soliditate, clasicism si sclipiri de geniu : Ettori - Amoros, Tresor, Janvion, Bossis - Tigana, Giresse, Genghini, Platini - Rocheteau, Six. Cu asemenea jucatori Franta tinteste victoria. In fata lor, Germania Federala a realizat un excelent tur secund. Meci nul contra Angliei si o victorie impotriva Spaniei (2-1). Formatia compusa de Jupp Derwall arata astfel : Schumacher - Kaltz, KH Forster, Stielike, Briegel - B. Forster, Dremmler, Breitner, Magath - Ficher, Littbarski.

joi, 18 decembrie 2014

''Si noi am fost pe Conte Verde''

Titlul este al unei carti scrise de Ioan Chirila, iar Conte Verde este vaporul transatlantic cu care reprezentativa Romaniei a trecut Oceanul in 1930, pentru a participa la prima editie a Campionatului Mondial, din Uruguay. Cea ce astazi pare o aventura romantica a fost atunci o adevarata nebunie. Sa pleci la capatul lumii pentru a juca fotbal, un sport care-n Romania inca nu insemna mare lucru.

Ideea s-a nascut in gerul lui februarie 1930, intr-un local situat in Pasagiul Victoria de astazi. Promotorul ei s-a numit Octav Luchide, un jurist care tocmai isi dadea doctoratul in Drept si care in tinerete practicase rugby-ul si mai facuse si ceva atletism. Luchide reusise sa infinteze la 16 februarie 1930 Federatia Romana de Fotbal, nou creatul organism primind o invitatie la prima Cupa a Lumii. Numai ca Uruguay-ul era peste mari si tari, iar banii pentru deplasare lipseau. Cand toti ii spuneau ca este o adevarata nebunie, Luchide se ambitiona. A cumparat bilete de tren pana la Genova. A reusit sa confectioneze niste costume de haine mai acatari, demne de o echipa nationala. S-a zbatut sa-i invoiasca pe jucatori de la serviciu, cele mai mari probleme avandu-le cu Vogl, care era functionar de banca, iar seful nu accepta sa-l lase sa lipseasca o luna si ceva de la birou. Calatoria fabuloasa a inceput pe 16 iunie pe perenoul Garii de Nord i s-a incheiat pe 2 iulie la Montevideo, dupa doua saptamani petrecute la bordul translatlanticului.

marți, 16 decembrie 2014

Regele Pele domneste peste Cupa Mondiala

SURSA dailymail.co.uk
In 1970, in Mexic, Brazilia avea sa fie prima natiune care reusea sa pastreze trofeul suprem. Pentru a deveni Tricampeao, brazilienii sub bagheta antrenorului Zagallo, fostul atacant castigator al Cupei Mondiale din 1958 din Suedia, si al celei din 1962 din Chile, au bebeficiat de geniul lui Pele.

Brazilia - Cehoslovacia. Pele orchestreaza linia de atac impreuna cu Rivelino si Jairzinho. Un gest va intra in legenda. Controland mingea in cercul de la mijlocul terenului, Pele cu un ochi de vultur si o tehnica divina, vede ca portarul cehoslovac Viktor este iesit din poarta. Intr-un moment de sclipire, el incerarca un lob inimaginabil de peste 50 de metri. Publicul este siderat, dar balonul rateaza tinta la cativa centrimetri. Pele va oferi o pasa decisiva pentru Rivelino si va asigura golul desprinderii (2-1).

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Caracatita neagra

Intaia editie a campionatului european, denumita ''Cupa Henry Delaunay'' organizata in Franta intre 6 si 10 iulie 1960, nu a avut amploare prea mare. Numai 17 tari angajate in preliminarii si doar 4 prezente la turneul final. Pe 10 iulie, publicul s-a imbulzit pe Parc des Princes pentru a asista la o finala care opunea URSS Iugoslaviei. Absentii nici nu stiau insa cat aveau sa piarda, caci l-ar fi putut vedea evoluand sub ochii lor pe cel mai mare portar din toate timpurile care si-a salvat echipa permitandu-i sa figureze in prima linie a palmaresului competitiei.

O prezenta linistitoare

Meciul incepe confuz. Cele doua formatii, fat important pentru desfasurarea intalnirii sunt concentrate si adopta o aparare rudimentara pentru a descuraja orice incercare de atac. Cei doi portari, rusul Lev Yashin si iugoslavul Vidink, ies rapid in evidenta prin siguranta interventiilor si linistea transmisa intregii echipe. Lev Yashin e stapanul careului de 16 metri iar blocajele sunt ''curate''. Incontestabil, prezenta lui ii calmeaza pe coechipieri. Astfel, in minuntul 10, pe o plecare a lui Kostic, varful Galic reuseste un sut excelent, dar portarul rus deturneaza mingea in corner cu varful degetelor. Palma uriasa a maestrului intra in actiune.