Se afișează postările cu eticheta franta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta franta. Afișați toate postările

vineri, 31 iulie 2015

Enciclopedia fotbalului: Jorge Burruchaga

''Ma bagi intr-un bucluc cat mine de mare. De ce spui asta, sunt campion mondial, nu pot sa-mi patez blazonul''. Cel care se exprima cu atata amaraciune chiar este campion al lumii! Implicat brutal in cel mai mare scandal din istoria fotbalului francez, afacerea Olympique Marseille - Valenciennes, Jorge Burruchaga e mai mault decat atat: in memoria suporterilor argentinieni este aghiotantul credincios a lui Maradona, mana lui dreapta, omul ultimei pase si mijlocasul care da lovitura de gratie Germaniei in finala mondiala din 1986.

Incredibil destin pentru acest jucator, dupa soarele gloriei, umbra si multa durere. De parca un duh al raului ar fi pus stapanire pe viata acestui fotbalist care a decis sa-si paraseasca tara cu un an inainte de a trimfa cu nationala pe taram mexican. Pana la aceasta hotarare totul mergea ca pe roate pentru tanarul ''gaucho'', care are sansa de a lucra cu cativa dintre cei mai fini tehnicieni ai momentului si de a deveni unul dintre marii mijlocasi ofensivi ai planetei. Dupa un inceput de cariera sclipitor in Argentina, la River Plate, Arsenal de Saraudini si Independente, Burruchaga ajunge in 1985 la Nantes, reperat de directorul sportiv Robert Budzinski, ale carui retele argentiniene au functionat perfect si de data asta ( la fel ca in cazul lui Marcos, Vargas si Curioni).

luni, 8 iunie 2015

Primul titlu pentru Selecao

In sfarsit! La a doua finala in trei turnee, Brazilia cucereste trofeul atat de dorit. Franta isi scrie prima pagina de glorie in fotbalul international.

Doua echipe au marcat a sasea Cupa Mondiala, disputata in Suedia in vara lui 1958: Brazilia si Franta. Echipa Frantei a fost frumoasa surpriza. In cursul lunii precedente, pline de rezultate mediocre, nimic nu incitase optimismul suporterilor. Sanse nu prea erau. Dar o neasteptata revenire pe drumul principal, dupa o victorie cu 7-3 in fata Paraguayului, ii va da increderea care-i permite sa supravietuiasca infrangeri administrate de piaza rea a vremii, Iugoslavia (2-3), si sa depaseasca doua obstacole britanice, Scotia (2-1) si Iralnda de Nord (4-0 in sferturile de finala). Franta nu se mai indoia de nimic si mai ales de ea insasi in momentul infruntarii Braziliei in semifinale. In Hexagon, primele rezultate au fost privite cu o oarecare indiferenta, dar, in zilele care precedasera socul cu Brazilia, francezii au alergat sa-si cumpere televizoare alb-negru si au trimis mii de mesaje de incurajare in Suedia, iar oamenii politici si-au explicat public incurajarile pentru echipa nationala.

miercuri, 20 mai 2015

Ochii lui Laszlo Boloni

Cariera lui Laszlo Boloni in antrenorat a inceput in Ligue 2, la Nancy, echipa pe care avea sa o promoveze pe prima scena a fotbalului francez. Dupa ucenicia petrecuta la Nancy, numele antrenorului Boloni se contureaza odata cu preluarea echipei nationale. O echipa nationala venita dupa cel mai reusit campionat european din istorie (sferturi de finala) si odata cu retragerea lui Gica Hagi din iarba, obligata sa faca schimbul de generatii. A fost o perioada scurta insa suficienta sa intre in atentia portughezilor de la Sporting Lisabona.
Ce a ramas in urma lui Boloni? In primul rand un nucleu tanar de jucatori (Lobont, Contra, Radoi, Codrea, Pancu, M.Niculae, etc) pe care Federatia Romana de Fotbal, dominata la vremea respectiva de anumite interese stiute sau nestiute, nu a stiut sa o gestioneze. De la revolutie incoace, Boloni a fost singurul selectioner care a avut o viziune spre viitor si a avut coloana vertebrala suficient de tare sa nu se indoaie datorita presiunilor. Refrenul general este ca atunci Boloni a alergat dupa bani semnand cu Sporting Lisabona. In realitate, nu a fost sustinut de Mircea Sandu si se saturase sa lupte de unul singur cu morile de vant.

duminică, 26 aprilie 2015

A doua victorie consecutiva a Squadrei Azzura

A treia Cupa Mondiala va avea loc in Franta. Asa a decis Congresul FIFA reunit la Berlin in 1936. Este fara indoiala o marturie a recunoasterii valorii lui Jules Rimet si a prietenului sau Henry Delaunay, care au facut atat de mult pentru crearea competitiei. In acest an 1938, fotbalul incearca sa reziste seismelor dramatice care bulverseaza lumea din Spania, prada unui teribil razboi civil pana-n China, unde tunurile bubuie, trecand prin Austria invadaata si anexata trupelor lui Adolf Hitler. A treia Cupa Mondiala va fi asadar privata de mai multe selectionate cotate printre cele mai bune: Spania si Austria, pentru cauzele evocate mai sus, Marea Britanie inca blocata in ''splendida sa izolare'' Uruguay si Argentina la fel de rebele, refuzand participarea. Nu sunt astfel decat 15 la startul intrecerii, dintre care 12 europene, in fata carora Cuna, Indiile Olandeze si o misterioasa Brazilie nu par sa conteze prea mult. Totusi, optimile de finala care deschid turneul in cele patru colturi ale Frantei, pe opt stadioane noi sau renovate, incepand cu neasteptatii cubanezi impotriva Romaniei, dar mai ales cea a unei remarcabile echipe braziliene, invingatoare cu 6-5 intr-un meci cu un adversar polonez tenace, pe gazonul mlastinos al arenei De la Meinau din Strasburg, gratie unui diavol de atacant numit Leonidas, autor a patru dintre cele sase goluri ale sud-americanilor.

vineri, 23 ianuarie 2015

Prima participare, prima victorie pentru sqadra azzurra

Italia nu a intampinat nici o dificultate pentru a i se accepta candidatura de catre FIFA pentru organizarea celei de a doua Cupe Mondiale, desfasurata patru ani mai tarziu conform ciclului traditional olimpic. Italienii au prezentat argumente foarte convingatoare: din punct de vedere sportiv, echipa lor nationala, sqadra azzurra, aflata sub conducerea lui Vittorio Pozzo, a dominat fotbalul european timp de trei ani, pierzand douar doua din cele 21 de meciuri disputate intre 1931 si 1933. Pe de alta parte, marile orase peninsulare dispun de stadioane spatioase si moderne, dar si de un public pasionat, expert si numeros, care umple in permanenta arenenele. A doua Cupa Mondiala debuteaza pe 27 mai 1934 in mijlocul unui entuziasm popular de nedescris.

16 echipe disputa faza finala. Spre deosebire de 1930, europenii isi taie partea leului de aceasta data, cu 12 tari participante, fata de numai doua sud-americane, reprezentate de Argentina si Brazilia. Dar Uruguay detinatoarea titlului? Campionii lumii din 1930 au hotarat sa nu vina in Italia. Motivul oficial: dorinta de a le plati cu aceiasi moneda europenilor, care declarasera in bloc forfait cu patru ani mai devreme. In realitate, uruguayenii nu mai aveau certitudinea ca vor straluci si vor domina competitia asa cu  o facusera inainte.

luni, 19 ianuarie 2015

Prima Cupa Mondiala cucerita de tara gazda

sursa la-redo.net
Crearea Cupei Mondiale fusese decisa de FIFA in 1928, iar alegerea tarii care sa organizaze prima editie a intrecerii nu a fost discutata prea mult timp. Uruguay-ul si-a depus candidatura, sprijinindu-se pe doua argumente: mai intai de toate, un dublu titlu de campion olimpic, in 1924 si 1928, apoi sarbatoarea care va celebra in iunie-iulie 1930 centenarul independentei sale. Cu aceasta ocazie, un stadion de 80.000 - 1000.000 de locuri va fi construit special in numai opt luni in centrul capitalei Montevideo.

Ramaneau de cunoscut participantele. Nu au fost multe tari europene care sa-si exprime entuziasmul in fata acestei premiere mondiale, din cauza duratei calatoriei si a sejurului. Desi toate cheltuielile erau asigurate de uruguayeni. La sosire, sau mai degraba la plecare pe 21 iunie, la Villefranchensur - Mer, numai patru echipe europene se imbarca pe vaporul Conte Verde pentru a ajunge la Montevideo. Printre ele si nationala Romaniei, care va tranversa Oceanul Atlantic alaturi de Franta, Belgia si Iugoslavia. O calatorie facuta si de celebrul tenor Feodor Saliapin. Turneul din America de Sud se apropia...

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Un sfarsit de secol ''a la francaise''

Invingand Italia gratie unui gol de aur in finala Europenelor din 2000, Franta se afirma drept cea mai valoroasa echipa a finalului de secol XX. Ea realizeaza o performanta inedita, confirmand printr-o coroana continentala primita in strainatate suprematia mondiala obtinuta acasa, in 1998. Doar Germania mai reusise o asemenea dubla, dar in sens invers (campioana europeana in 1972 apoi mondiala in 1974).

Preluand nationala Frantei, dupa victoria de la Cupa Mondiala, Roger Lemerre a continuat aventura, pastrand echipa din 1998. Fost asistent a lui Aime Jacquet, Lemerre cunostea grupul. De-a lungul tuturor meciurilor de calificare pentru Euro 2000 - intr-o grupa compusa din Ucraina, Rusia, Islanda, Armenia si Andora -, dar mai ales in meciurile amicale, el face cateva schimbari, dar la ora publicarii lotului de 22 de jucatori echipa de la Mondial este refacuta. Numai patru nume noi isi fac aparitia: bordelezii Micoud, Rame si Wiltord, precum si madrilenul de atunci Nicolas Anelka, inlocuitorii lui Boghossian (accidentat) Charbonnier (la cutite cu Lemerre) Diomede si Guivarc'h (ambii in scadere de forma). Fata de 1998, potentialul ofensiv al echipei a crescut prin cuplul Thierry Henry - Nicolas Anelka. Primele doua meciuri, cu Danemarca (3-0) si cu Cehia (2-1), o demonstreaza. Franta era calificata pentru sferturile de finala, ultimul meci contra Olandei, fiind o ocazie pentru Roger Lemerre de ai incerca pe toti jucatorii. Fara multe vedete, selectionata albastra este invinsa cu 3-2 dupa ce a condus de doua ori.

luni, 29 decembrie 2014

Drama,bucurie si tristete - in noaptea andaluza

Franta esueaza in fata RFG in cea de-a doua semifinala la Cupa Mondiala, dupa un meci care lasa un gust straniu, al pasiunii si al amaraciunii.

''Albastrii'' si-au luat destinul in propiile maini la acest Mondial spaniol, dupa un debut dificil impotriva unei frumoase echipe engleze (1-3). Dar, foarte repede, condusi de o linie mediana magica - Michel Platini, Jean Tigana, Bernard Genghini si Alain Giresse -, ei simbolizeaza bucuria de a juca fotbalul sentimentelor pure, asa cum ii placea antrenorului lor, Michel Hidalgo sa defineasca stilul ''cocosilor''. Un bun rezultat (4-1) cu Kuweitul, apoi o faza secunda jucata incantotor impotriva Austriei si Irlandei de Nord asigura calificarea pentru o semifinala mondiala derulata la 8 iulie 1982.

O distributie de vis

In aceasta seara de joi, la Sevilla, e foarte cald (33 grade Celsius), dar adie putin vantul. Stadionul Sanchez Pizjuan este plin ochi cu peste 70.000 de spectatori, dintre care aproximativ 20 de mii de francezi: gradenele si tribunele sunt colorate in rosu-albastru si in negru- galben-rosu culorile RFG. La fluierul de start al albitrului olandez Corver, Michel Hidalgo s-a hotarat sa alinieze o echipa care iese in evidenta prin soliditate, clasicism si sclipiri de geniu : Ettori - Amoros, Tresor, Janvion, Bossis - Tigana, Giresse, Genghini, Platini - Rocheteau, Six. Cu asemenea jucatori Franta tinteste victoria. In fata lor, Germania Federala a realizat un excelent tur secund. Meci nul contra Angliei si o victorie impotriva Spaniei (2-1). Formatia compusa de Jupp Derwall arata astfel : Schumacher - Kaltz, KH Forster, Stielike, Briegel - B. Forster, Dremmler, Breitner, Magath - Ficher, Littbarski.

miercuri, 3 decembrie 2014

Enciclopedia fotbalului: Michel Platini

Intr-o zi de toamna a anului 1980, pe Volksparkstadion din Hamburg, se disputa un meci tur din optimile de finala ale Cupei UEFA, intre SV Hamburg, una dintre fortele din Bundesliga, si verzii lui Saint Etienne, echipa care incearca sa obtina consacrarea europeana dupa finala CCE, pierduta in 1976 la Glasgow cu Bayern Munchen. Este ziua in care francezii reusesc un meci istoric, umilind o formatie care tocmai devenise (nu pentru mult timp) unul din granzii Europei. Totul incepe cu un autogol a lui Jimmy Hartwing, urmat de un gol din lovitura libera a lui Michel Platini. Dupa alte doua reusite ale francezilor acelasi Michel Platini pune bomboana pe coliva germana in minuntul 87, dupa o serpuire printre fundasii germani si un sut langa bara.  Scor final Hamburg - Saint Etienne 0-5 (link video). Dupa meci, eroul zilei declara doar atat pentru urechile selectionerului german : '' Sunt deacord, echipa trebuie intarita''.

Intr-o seara petrecuta pe pamant german, Platini daduse o lectie unor adversari uluiti, demonstrand totodata imensitatea unei arte pe care a cultivat-o timp de 13 ani (1974-1987) in fotbalul profesionist. O arta pe care Aldo, tatal lui, profesor de matematica, a ghicit-o primul si a rafinat-o cu s-a priceput in gradina casei din Joeuf. In adolescenta Michel Platini incerca sa patrunda la clubul FC Metz, unde i se spunea ca fotbalul nu este de el! Logic, tanarul se duce la rivala AS Nancy Lorraine, un club in dezvoltare, cu un conducator luminat in persoana lui Claude Cuny. Platini, care stia de toate cand vine vorba de organizarea jocului sau de marcarea golurilor, uceniceste la Nancy pana in 1978, obtinand consacrarea pe Parc de Princes, cand echipa lui castiga Cupa Frantei dupa o victorie in fata lui Nice.