Se afișează postările cu eticheta diego armando maradona. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta diego armando maradona. Afișați toate postările

miercuri, 11 noiembrie 2015

Zile urate la Buenos Aires

Argentina este o țară înălțată de oameni săraci care au fugit către sfîrșitul pămîntului din disperare și speranță. Aici, fotbalul s-a născut a doua oară. Boca Juniors există din 3 aprilie 1905. Boca Juniors este – în esență – un templu ridicat de tineri cu rădăcini genoveze care obișnuiau să viseze foarte departe, așa cum visează îndeobște cei care se nasc privind marea.
Statistica ar contrazice afirmația că Boca Juniors este cea mai de succes echipă din Argentina. Dar dacă urmăm statistica riscăm să nu mai ajungem nici pînă la Diego Armando Maradona. Mai adevărat este că Boca Juniors se judecă altfel – cu alte unități de măsură a sentimentelor. Ce înseamnă succesul? Nu există un clasament al poeților care s-au îndrăgostit de nebunia din „La Bombonera”. Aș crede un așa clasament. Dar el nu există.

Boca Juniors a crescut și a dat bucurie celor mulți care s-au agățat de fotbal ca de viață. Vitrinele clubului au devenit neîncăpătoare. Odată cu gloria, echipei i-a crescut și orgoliul. Atunci s-au înmulțit cei care le dau celor puternici ceea ce nu li se cuvine. Boca Juniors nu este primul marginal care decade într-un tiran. Așa se scrie istoria fotbalului, exact așa – ca însăși istoria lumii.
Anul acesta Boca a cîștigat și titlul, și Cupa Argentinei, dar ultimul trofeu i s-a acordat într-un chip injust, barbar în înțelesul barbariei în fotbal. L-a primit mișelește, săptămîna trecută, după o partidă în contra celor de la Rosario Central. Un 2-0 pentru o antologie a rușinii și a nerușinării.

vineri, 31 iulie 2015

Enciclopedia fotbalului: Jorge Burruchaga

''Ma bagi intr-un bucluc cat mine de mare. De ce spui asta, sunt campion mondial, nu pot sa-mi patez blazonul''. Cel care se exprima cu atata amaraciune chiar este campion al lumii! Implicat brutal in cel mai mare scandal din istoria fotbalului francez, afacerea Olympique Marseille - Valenciennes, Jorge Burruchaga e mai mault decat atat: in memoria suporterilor argentinieni este aghiotantul credincios a lui Maradona, mana lui dreapta, omul ultimei pase si mijlocasul care da lovitura de gratie Germaniei in finala mondiala din 1986.

Incredibil destin pentru acest jucator, dupa soarele gloriei, umbra si multa durere. De parca un duh al raului ar fi pus stapanire pe viata acestui fotbalist care a decis sa-si paraseasca tara cu un an inainte de a trimfa cu nationala pe taram mexican. Pana la aceasta hotarare totul mergea ca pe roate pentru tanarul ''gaucho'', care are sansa de a lucra cu cativa dintre cei mai fini tehnicieni ai momentului si de a deveni unul dintre marii mijlocasi ofensivi ai planetei. Dupa un inceput de cariera sclipitor in Argentina, la River Plate, Arsenal de Saraudini si Independente, Burruchaga ajunge in 1985 la Nantes, reperat de directorul sportiv Robert Budzinski, ale carui retele argentiniene au functionat perfect si de data asta ( la fel ca in cazul lui Marcos, Vargas si Curioni).

duminică, 22 martie 2015

Mana lui Dumnezeu, piciorul diavolului

Atat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona.

Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania '82, tulburat chiar de criticile apaute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.

luni, 8 decembrie 2014

Enciclopedia fotbalului: Diego Armando Maradona

Se intampla, iata, ca viata unuia dintre cei mai mari fotbalisti ai lumii (dupa multi, cel mai mare) sa fie sintetizata neasteptat de un taximetristi din Napoli : ''Diego signor? Este diavolul in timpul saptamanii si Dumnezeu duminica, pe San Paolo.'' Afirmatia certifica o realitate de necontestat : intre 1948 si 1990, de unul singur, Maradona a stiut sa redea mandria si curajulSudului Italiei fotbalistice. In optsprezece ani de profesionism, ''butoiasul atomic'' a exprimat ca nimeni altul geniul visului argentinian, adica pasiunea unui intreg popor pentru fotbal si aspiratia fiecarui copil sarac de a se folosi de el pentru a atinge gloria. Ca atatia altii, Diego a avut o copilarie plina de privatiuni, desfasurata fie intre zidurile insalubre din Villa Florito, fie pe maidane. Singura lumina o reprezentau jongleriile cu mingea, din cauza carora micutul argentinian venea intodeauna acasa cu tenesii rupti. La saisprezece ani insa, soarta a facut primul gest de bunavointa, iar Diego Armando Maradona a ajuns la Argentinos Juniors. Dupa cateva sezoane in care obiectivul echipei a fost salvarea de la retrogradare, fotbalistul care atrasese deja atentia spectatorilor prin tehnica aparte a fost reperat de Boca Juniors, care l-a transferat in 1981.

La Boca, El Pibe d'Oro are nevoie doar de un sezon pentru a obtine primul titlu de campion national. ''Pentru mine, afirma Miguel Angel Sala, un actor foarte popular din Buenos Aires, singurul unghi din care poate fi discutat fenomenul Maradona este cel al poeziei.'' Sala nu precizeaza daca poezia este una a tenebrelor si a pesimismului sau una inflacarat-romantica. Insa toata cariera lui Maradona, care ajunge la FC Barcelona in 1982, va oscila de-acum incolo, ca un tangou intre maretie si decadere.

duminică, 12 octombrie 2014

Diego sau Leo?

E greu sa dezvolti o comparatie intre Diego Armando Maradona si Lionel Messi. Nu pot fi asezati pe talerele balantei, fara sa tinem cont de era fotbalistica a fiecaruia sau rolul ocupat pe dreptunghiul verde. Intrand in detalii observam cu lejeritate ca ajungem sa comparam un mijlocas cu apetit ofensiv cu un atacant. Cum se mai spune prin popor, ajungem in final sa comparam merele cu perele. Si totusi avem in fata un subiect care fierbe si intr-o buna zi cineva va simti necesitatea de a despica firul in patru. In prezent, din comoditate, poate din lipsa unor argumente solide sau frica de a nu deranja, verdictul este evitat de toti vectorii de analiza din lumea fotbalului.

Timpul este singura chestiune palpabila in aceasta dezbatere. Diego Armando Maradona are in spate trecutul romantic al fotbalului. Lionel Messi are la dispozitie prezentul si-n fata viitorul, unui fotbal de rezultat. Inchis de argumentele tactice si concentrat de factorii de decizie de pe bancile tehnice, pe potenta fizica si forta bruta in dauna talentului nativ. In comparatie cu adversarul sau istoric, idolul de astazi reprezinta luminita de la capatul tunelului pentru cei care inca sunt pasionati de o bara frumoasa. Sa nu ne invartim dupa deget si sa fim corecti cu istoria sportului rege. Fotbalul de astazi in comparatie cu cel de ieri duce o lipsa acuta de talente native.Cu greu gasim fotbalisti capabili sa jongleze cu obiectul muncii si sa faca diferenta pe spatii scurte. Diferenta astazi este facuta de contraatac si de fazele fixe. In fotbalul de ieri acest gen de fotbalisti decideau trofeele si stabileau clasamentele. Saptamanal, zeul de ieri avea dueluri de la distanta cu Michel Platini, Zibi Boniek, Roberto Baggio, Roberto Mancini, Falcao, Zico, Michael Laudrup, Andreas Moller, Marco Van Basten, Lothar Matthaus, sau Ruud Gullit.Sa ne reamintim cu ce eleganta iesea din defensiva Franco Baresi, Marcel Desailly sau de ce nu Gica Popescu. Poate si din nostalgie imi permit sa afirm ca fotbalistii de astazi ar fi carat bagajele la antrenamentele fotbalistilor de ieri.

 In discutiile despre fotbal, de multe ori am avut mingea ridicata la fileu. De unde stii ce juca Maradona? Traim in era tehnologiei si a informatiei. Sunt zeci de meciuri cu Maradona pe internet. Trebuie sa cauti si sa ai rabdarea vizionarii. Alergand cateva zeci de ore prin istoria video a fotbalului iti poti gasi argumentele necesare sa poti deschide o comparatie.

Ce-i lipseste lui Maradona pentru a fi compatibil cu fotbalul de astazi? Nimic cu exceptia argumentelor fizice. Pregatirea fizica nu tine de talent, este decisa de arsenalul din bagajele preparatorilor fizici. Din punct de vedere tactic sa nu uitam ca si-a construit o cariera acolo unde a scris istorie Interul lui Helenio Herrera. Totusi sa nu uitam un amanunt esential. Fotbalul de ieri era mult mai dur decat fotbalul de astazi. Un atac din spate pe gamba adversarului era de ordinul firescului. Atacurile criminale ale lui Andoni Goikoetxea au o pagina semnificativa in cariera lui Maradona. A insemnat despartirea de FC Barcelona si contractul cu Napoli. Din acest moment toata istoria fotbalului si argumentele dezbaterii, incep sa curga in favoarea copilului de aur.