Se afișează postările cu eticheta argentina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta argentina. Afișați toate postările

miercuri, 11 noiembrie 2015

Zile urate la Buenos Aires

Argentina este o țară înălțată de oameni săraci care au fugit către sfîrșitul pămîntului din disperare și speranță. Aici, fotbalul s-a născut a doua oară. Boca Juniors există din 3 aprilie 1905. Boca Juniors este – în esență – un templu ridicat de tineri cu rădăcini genoveze care obișnuiau să viseze foarte departe, așa cum visează îndeobște cei care se nasc privind marea.
Statistica ar contrazice afirmația că Boca Juniors este cea mai de succes echipă din Argentina. Dar dacă urmăm statistica riscăm să nu mai ajungem nici pînă la Diego Armando Maradona. Mai adevărat este că Boca Juniors se judecă altfel – cu alte unități de măsură a sentimentelor. Ce înseamnă succesul? Nu există un clasament al poeților care s-au îndrăgostit de nebunia din „La Bombonera”. Aș crede un așa clasament. Dar el nu există.

Boca Juniors a crescut și a dat bucurie celor mulți care s-au agățat de fotbal ca de viață. Vitrinele clubului au devenit neîncăpătoare. Odată cu gloria, echipei i-a crescut și orgoliul. Atunci s-au înmulțit cei care le dau celor puternici ceea ce nu li se cuvine. Boca Juniors nu este primul marginal care decade într-un tiran. Așa se scrie istoria fotbalului, exact așa – ca însăși istoria lumii.
Anul acesta Boca a cîștigat și titlul, și Cupa Argentinei, dar ultimul trofeu i s-a acordat într-un chip injust, barbar în înțelesul barbariei în fotbal. L-a primit mișelește, săptămîna trecută, după o partidă în contra celor de la Rosario Central. Un 2-0 pentru o antologie a rușinii și a nerușinării.

vineri, 31 iulie 2015

Enciclopedia fotbalului: Jorge Burruchaga

''Ma bagi intr-un bucluc cat mine de mare. De ce spui asta, sunt campion mondial, nu pot sa-mi patez blazonul''. Cel care se exprima cu atata amaraciune chiar este campion al lumii! Implicat brutal in cel mai mare scandal din istoria fotbalului francez, afacerea Olympique Marseille - Valenciennes, Jorge Burruchaga e mai mault decat atat: in memoria suporterilor argentinieni este aghiotantul credincios a lui Maradona, mana lui dreapta, omul ultimei pase si mijlocasul care da lovitura de gratie Germaniei in finala mondiala din 1986.

Incredibil destin pentru acest jucator, dupa soarele gloriei, umbra si multa durere. De parca un duh al raului ar fi pus stapanire pe viata acestui fotbalist care a decis sa-si paraseasca tara cu un an inainte de a trimfa cu nationala pe taram mexican. Pana la aceasta hotarare totul mergea ca pe roate pentru tanarul ''gaucho'', care are sansa de a lucra cu cativa dintre cei mai fini tehnicieni ai momentului si de a deveni unul dintre marii mijlocasi ofensivi ai planetei. Dupa un inceput de cariera sclipitor in Argentina, la River Plate, Arsenal de Saraudini si Independente, Burruchaga ajunge in 1985 la Nantes, reperat de directorul sportiv Robert Budzinski, ale carui retele argentiniene au functionat perfect si de data asta ( la fel ca in cazul lui Marcos, Vargas si Curioni).

sâmbătă, 25 iulie 2015

Al treilea titlu mondial pentru Italia

Pentru toti amatorii de fotbal, Mondialul iberic a fost marcat de o obositare si tragica noapte sevillana, care a oferit squadrei azzurra Germania Federala ca adversar in finala, in locul Frantei lui Michel Platini.

Pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid, in aceasta duminica de 11 iulie 1982, la sfarsitul dupa-amiezei, un om nu-si poate ascunde neiplinirea. Pe gazon, regele Spaniei, Juan Carlos, ofera o statueta aurie, frumoasa si supla. Dino Zoff o arata coechipierilor: este un recordman, a cucerit titlul mondial la 40 de ani, 4 luni si 13 zile. El stie ca premiul nu are decat o valoare simbolica, desi va intra in Guinness Book, dar cum sa uiti, in aceste clipe de bucurie colectiva, ca Italia a castigat trofeul suprem pentru a treia oara in istorie, alaturandu-i-se Braziliei intr-un duet celebru. Sub soarele madrilen, sqadrra azzurra a dominat (3-1) sperietoarea germana dupa ce batuse si Polonia in semifinale (2-0).

Atunci Zoff, capitanul exemplar, le face un semn coechipierilor si toti, titulari si rezerve il inconjoara pe selectionerul Enzo Berazot. Il ridica in brate si-l poarta spre triumf. Iata un om care nu a acceptat niciodata vreo concesie. In 1978, in timpul editiei precedente a competitiei, in Argentina, formase un grup. Solid, eficace. Care insa incheiase turneul final pe locul 4, invins de Brazilia in finala mica.

marți, 21 iulie 2015

Mondialul lui Cesar Luis Menotti

Pe o caldura infernala a unui sfarsit de dupa amiaza din 25 iunie 1978, la Buenos Aires, Cesar Luis Menotti s-a ridicat. Impertubabil. Intr-un stadion plin cu peste 78.000 de spectatori care, timp de peste doua ore, au inventat doua manifestari noi de bucurie: celebrul ola si lansarea de confetti. Peste 78 de mii de oameni care striga: ''Argentina! Argentina!''. Jucatorii se imbratiseaza... Capitanul Daniel Passarella arata multimii in delir trofeul mult dorit... Si silueta de 1,90m care pare ca nu se mai termina. Cesar Luis Menotti. Privire de vultur, ochi pierduti in departare, costum taiat impecabil. De-abia schiteaza un suras. Argentina castigase in fata publicului din Buenos Aires si a camerelor tv, din lumea intreaga, cea de-a 11-a editie a Cupei Mondiale, dar el nu reactioneaza. Nu sare. Nu exulta. Menotti inventase un alt tip de antrenor. Al treilea.

Cand a fost numit in fruntea selectionantei Argentinei, pe 1 octombrie 1974, Menotti anunta fara sa se indoiasca de amploarea pariului sau. Trebuia sa castige acasa, in fata propriilor suporteri, aceasta Cupa Mondiala din 1978, pe care argentinienii o organizeaza in premiera. El aduna tinerii jucatori: Passarella, Ardiles, Kempes, Bertoni, Luque, reuneste talentul si sacrificiul pentru a forma o echipa.

vineri, 5 iunie 2015

Rivalitati sud-americane

Corinthians VS Palmeiras - Brazilia
Cu audiente care depasesc aproape de fiecare data cifra de 90.000 de spectatori, rivalele de moarte au atins un varf de audienta in anul 1974 atunci cand, intr-un meci castigat cu 1-0 de catre Palmeiras, pe stadion se aflau nu mai putin de 120.522 de spectatori platitori. Iar daca vi se pare ca astfel de cifre tin de perioada romantica a fotbalului, ganditi-va ca, in anul 1993, tot intr-un derby castigat de Palmeiras (de aceasta data cu 4-0), pe stadion se aflau 104.401 spectatori. Pasiunile nascute in randul suporterilor au mers pana acolo incat au fost publicate carti despre rivalitatea de aproape un secol dintre cele doua cluburi (Corinthians a fost infiintat in anul 1910, in timp ce Palmeiras a aparut pe scena fotbalistica in anul 1914). Poate cea mai cunoscuta dintre aceste carti este o adaptare moderna a celebrei Romeo si Julieta, in care doua familii braziliene, fane inraite ale celor doua cluburi, iau locul familiilor Montagus si Capulet.
Derby Paulista, asa cum mai este cunoscuta infruntarea dintre Sport Club Corinthians Paulista si Sociedade Esportiva Palmeiras, doua dintre cele mai mai cunoscute cluburi din campionatul brazilian de fotbal, este, cu siguranta, derby-ul care se desfasoara in cele mai multe competitii. Corinthians si Palmeiras decid impreuna castigatoarea Campionatului statal (Campeonato Paulista), a celui regional (Torneo Rio-Sao Paolo), a celui national (Campeonato Brasileiro) si, nu de putine ori, cele doua cluburi s-au infruntat si in Cupa Libertadores.

duminică, 22 martie 2015

Mana lui Dumnezeu, piciorul diavolului

Atat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona.

Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania '82, tulburat chiar de criticile apaute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Fenomenul Roger Milla

Va veni o zi, este sigur, cand o tara africana va cuceri Cupa Mondiala. In acea zi, invingatorii isi vor aminti ca in 1990 in Italia, Camerunul, avand in fruntea sa un atacant de 38 de ani, a deschis drumul spre succes.

Derutant acest Camerun, care alege sa se desparta in chiar startul Mondialului de liderul sau, portarul Joseph Antoine Bell, in beneficiul lui N'Kono. Bell criticase metodele de pregatire ale selectionatei cameruneze. Indepartat din grup, devenind un simplu spectator, el se va multumi sa asiste la parcursul unic al echipei sale. Camerun uimeste inca de la inceput: in meciul de deschidere, la 9 iunie 1990, pe San Siro din Milano, africanii inving Argentina, detinatoarea titlului (1-0). Metoda cameruneza facea prima victima. Tactica este simpla mereu luminoasa: pentru acesti jucatori, totul se reduce la a-si astepta adversarii si apoi la a propulsa contre rapide pe fondul unui joc tehnic, in care dezinvoltura si fluiditatea ii dau uneori spectatorului impresia ca totul este improvizat. Impotriva Argentinei, Francois Omam-Biyik, fostul varf de la Laval, plaseaza o lovitura de cap drept in coltul din stanga al portii lui Pumpido, dezamagit sa nu poata prinde mingea trimisa nu foarte puternic.

luni, 19 ianuarie 2015

Prima Cupa Mondiala cucerita de tara gazda

sursa la-redo.net
Crearea Cupei Mondiale fusese decisa de FIFA in 1928, iar alegerea tarii care sa organizaze prima editie a intrecerii nu a fost discutata prea mult timp. Uruguay-ul si-a depus candidatura, sprijinindu-se pe doua argumente: mai intai de toate, un dublu titlu de campion olimpic, in 1924 si 1928, apoi sarbatoarea care va celebra in iunie-iulie 1930 centenarul independentei sale. Cu aceasta ocazie, un stadion de 80.000 - 1000.000 de locuri va fi construit special in numai opt luni in centrul capitalei Montevideo.

Ramaneau de cunoscut participantele. Nu au fost multe tari europene care sa-si exprime entuziasmul in fata acestei premiere mondiale, din cauza duratei calatoriei si a sejurului. Desi toate cheltuielile erau asigurate de uruguayeni. La sosire, sau mai degraba la plecare pe 21 iunie, la Villefranchensur - Mer, numai patru echipe europene se imbarca pe vaporul Conte Verde pentru a ajunge la Montevideo. Printre ele si nationala Romaniei, care va tranversa Oceanul Atlantic alaturi de Franta, Belgia si Iugoslavia. O calatorie facuta si de celebrul tenor Feodor Saliapin. Turneul din America de Sud se apropia...

luni, 8 decembrie 2014

Enciclopedia fotbalului: Diego Armando Maradona

Se intampla, iata, ca viata unuia dintre cei mai mari fotbalisti ai lumii (dupa multi, cel mai mare) sa fie sintetizata neasteptat de un taximetristi din Napoli : ''Diego signor? Este diavolul in timpul saptamanii si Dumnezeu duminica, pe San Paolo.'' Afirmatia certifica o realitate de necontestat : intre 1948 si 1990, de unul singur, Maradona a stiut sa redea mandria si curajulSudului Italiei fotbalistice. In optsprezece ani de profesionism, ''butoiasul atomic'' a exprimat ca nimeni altul geniul visului argentinian, adica pasiunea unui intreg popor pentru fotbal si aspiratia fiecarui copil sarac de a se folosi de el pentru a atinge gloria. Ca atatia altii, Diego a avut o copilarie plina de privatiuni, desfasurata fie intre zidurile insalubre din Villa Florito, fie pe maidane. Singura lumina o reprezentau jongleriile cu mingea, din cauza carora micutul argentinian venea intodeauna acasa cu tenesii rupti. La saisprezece ani insa, soarta a facut primul gest de bunavointa, iar Diego Armando Maradona a ajuns la Argentinos Juniors. Dupa cateva sezoane in care obiectivul echipei a fost salvarea de la retrogradare, fotbalistul care atrasese deja atentia spectatorilor prin tehnica aparte a fost reperat de Boca Juniors, care l-a transferat in 1981.

La Boca, El Pibe d'Oro are nevoie doar de un sezon pentru a obtine primul titlu de campion national. ''Pentru mine, afirma Miguel Angel Sala, un actor foarte popular din Buenos Aires, singurul unghi din care poate fi discutat fenomenul Maradona este cel al poeziei.'' Sala nu precizeaza daca poezia este una a tenebrelor si a pesimismului sau una inflacarat-romantica. Insa toata cariera lui Maradona, care ajunge la FC Barcelona in 1982, va oscila de-acum incolo, ca un tangou intre maretie si decadere.

marți, 14 octombrie 2014

Perla prafurilor

In Argentina, multi tineri fotbalisti au fost etichetati ca fiind urmasii lui Diego Armando
Maradona, zeul fotbalului argentinian, napoletan si nu numai. Daca nu cel mai bun fotbalist, cu siguranta cel mai talentat jucator din istoria fotbalului. Argentinienii au avut multe asteptari in trecut de la Ariel Ortega, Juan Sebastian Veron, Juan Roman Riquelme sau Pablo Aimar. In prezent fotbalul argentinian este eclipsat de steaua lui Lionel Messi, sau ”catalanul” asa cum i se mai spune pe plaiurile natale. Insa nici un argentinian de la Maradona incoace nu a avut talentul nativ de care a beneficiat in cariera Andres D’Allesandro. Inteligenta paselor, glezna fina, executiile surprinzatoare pentru orice portar si spiritul de lider au fost argumetele care i-au asezat pe brat statutul de capitan la doar 20 de ani in vestiarul lui River Plate sub comanda lui Ramon Diaz.

Debuteaza in fotbalul profesionist in anul 2000. Primul sezon in lotul lui River Plate este un sezon de asteptare. Andres se aseaza linistit in umbra lui Pablo Aimar, principalul produs de export al fotbalului argentinian. Joaca putin dar suficient sa-si etaleze talentul nativ cu fiecare atingere de balon si sa prinda lotul pentru campionatul mondial de tineret organizat un an mai tarziu in Argentina. Devine campion mondial si alaturi de Javier Saviola, depaseste statutul de tanara speranta devenind o certitudine a fotbalului argentinian sub comanda lui Jose Pekerman. La echipa de club beneficiaza de vanzarea lui Pablo Aimar si devine noua mandrie fotbalistica a Argentinei. Din punct de vedere tactic este slefuit de Manuel Pellegrini si alaturi de brazilianul Kaka devine cel mai vanat jucator de pe continentul latin de marile cluburi europene. FC Barcelona, Manchester United sau Juventus Torino isi manifesta interesul pentru Andres D’Allesandro. Surprinzator sau nu, licitatia este castigata de Wolfsburg.

duminică, 12 octombrie 2014

Diego sau Leo?

E greu sa dezvolti o comparatie intre Diego Armando Maradona si Lionel Messi. Nu pot fi asezati pe talerele balantei, fara sa tinem cont de era fotbalistica a fiecaruia sau rolul ocupat pe dreptunghiul verde. Intrand in detalii observam cu lejeritate ca ajungem sa comparam un mijlocas cu apetit ofensiv cu un atacant. Cum se mai spune prin popor, ajungem in final sa comparam merele cu perele. Si totusi avem in fata un subiect care fierbe si intr-o buna zi cineva va simti necesitatea de a despica firul in patru. In prezent, din comoditate, poate din lipsa unor argumente solide sau frica de a nu deranja, verdictul este evitat de toti vectorii de analiza din lumea fotbalului.

Timpul este singura chestiune palpabila in aceasta dezbatere. Diego Armando Maradona are in spate trecutul romantic al fotbalului. Lionel Messi are la dispozitie prezentul si-n fata viitorul, unui fotbal de rezultat. Inchis de argumentele tactice si concentrat de factorii de decizie de pe bancile tehnice, pe potenta fizica si forta bruta in dauna talentului nativ. In comparatie cu adversarul sau istoric, idolul de astazi reprezinta luminita de la capatul tunelului pentru cei care inca sunt pasionati de o bara frumoasa. Sa nu ne invartim dupa deget si sa fim corecti cu istoria sportului rege. Fotbalul de astazi in comparatie cu cel de ieri duce o lipsa acuta de talente native.Cu greu gasim fotbalisti capabili sa jongleze cu obiectul muncii si sa faca diferenta pe spatii scurte. Diferenta astazi este facuta de contraatac si de fazele fixe. In fotbalul de ieri acest gen de fotbalisti decideau trofeele si stabileau clasamentele. Saptamanal, zeul de ieri avea dueluri de la distanta cu Michel Platini, Zibi Boniek, Roberto Baggio, Roberto Mancini, Falcao, Zico, Michael Laudrup, Andreas Moller, Marco Van Basten, Lothar Matthaus, sau Ruud Gullit.Sa ne reamintim cu ce eleganta iesea din defensiva Franco Baresi, Marcel Desailly sau de ce nu Gica Popescu. Poate si din nostalgie imi permit sa afirm ca fotbalistii de astazi ar fi carat bagajele la antrenamentele fotbalistilor de ieri.

 In discutiile despre fotbal, de multe ori am avut mingea ridicata la fileu. De unde stii ce juca Maradona? Traim in era tehnologiei si a informatiei. Sunt zeci de meciuri cu Maradona pe internet. Trebuie sa cauti si sa ai rabdarea vizionarii. Alergand cateva zeci de ore prin istoria video a fotbalului iti poti gasi argumentele necesare sa poti deschide o comparatie.

Ce-i lipseste lui Maradona pentru a fi compatibil cu fotbalul de astazi? Nimic cu exceptia argumentelor fizice. Pregatirea fizica nu tine de talent, este decisa de arsenalul din bagajele preparatorilor fizici. Din punct de vedere tactic sa nu uitam ca si-a construit o cariera acolo unde a scris istorie Interul lui Helenio Herrera. Totusi sa nu uitam un amanunt esential. Fotbalul de ieri era mult mai dur decat fotbalul de astazi. Un atac din spate pe gamba adversarului era de ordinul firescului. Atacurile criminale ale lui Andoni Goikoetxea au o pagina semnificativa in cariera lui Maradona. A insemnat despartirea de FC Barcelona si contractul cu Napoli. Din acest moment toata istoria fotbalului si argumentele dezbaterii, incep sa curga in favoarea copilului de aur.